Preasfințitul Părinte Visarion, la Mănăstirea Hurezi: Istoric, Sfințenie și Ghid de Pelerinaj
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a făcut parte din soborul de arhierei care a săvârşit Sfânta Liturghie...
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a făcut parte din soborul de arhierei care a săvârşit Sfânta Liturghie...
Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor i-au fost alături în slujire Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, ...
Această duminică, așezată la hotarul dintre perioada pregătitoare și începutul Sfântului și Marelui Post, aduce înaintea...
Ierarhul a fost întâmpinat de obștea mănăstirii, de preoți și de numeroșii pelerini care au participat la sărbătoarea aș...
Marți dimineață, 4 august 2026, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi...
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența nume...
Aflați viața, nevoințele și minunile săvârșite de Prăznuirea Sfinților Martiri Brâncoveni, la Sfânta Mănăstire Hurezi. P...
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Mitropoliei Europ...
În dimineața zilei de 9 iulie, Icoana „Îndrumătoarea” a fost purtată în procesiune din biserica mare a mănăstirii către ...
Cu privire la Învierea Domnului, la Înjumătățirea Praznicului, în care, din mila Sa, ne aflăm, reamintesc doar faptul că...
În cuvântul de învăţătură, părintele profesor Ioan Mihoc, directorul instituţiei de învăţământ, a vorbit despre impo...
1. „Pe unde trec, sfinții lasă binecuvântare, bucurie și har”
– Preacuvioase părinte stareț, ce ne puteți spune despre pictura exterioară a mănăstirilor noastre?
Aflați viața, nevoințele și minunile săvârșite de Peștera Sfinților Luca și Ilarion de la Schitul „Sfânta Ana” – Athos. ...
Peștera cea mai apropiată Mănăstirii Bisericani, care, cândva, a fost loc de nevoință spre sfințire multor monahi, a lua...
Aflați viața, nevoințele și minunile săvârșite de Peștera Sfântului Ilie și Mănăstirea Stella Maris de pe Muntele Carmel...