📖 Lectură: 2 min

De ce uneori primim canon după spovedanie?

De ce uneori primim canon după spovedanie? este o armă duhovnicească de nebiruit a sufletului credincios, izvorâtă din trăirea sfinților nevoitori ai Bisericii. Răspunzând nevoilor adânci de tămăduire, pocăință și pace, această rânduială este o scară de rugăciune spre Dumnezeu la vreme de încercare.
☦ Informații și Repere Duhovnicești
Secțiune Canonică Rugăciuni & Canoane Bisericești
Timp Estimat Lectură 2 minute
Tradiție Bisericească Rânduială de Rugăciune Ortodoxă
Folos Duhovnicesc Tămăduire, iertare de păcate și întărire sufletească

1. Puterea Duhovnicească a Rugăciunii Curate

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că pentru iertare nu este nevoie de zile sau de ani mulţi..., căci de va părăsi omul relele cele mai dinainte, făgăduind lui Dumnezeu cu adevărat că nu se mai atinge de ele, atunci nu cere Dumnezeu mai mult, ca răspuns (din cartea cea către Sfântul Filogoniu). Din aceste mărturii poate să înţeleagă oricine că prin pocăinţă şi mărturisire curată creştinul dobândeşte îndată iertăciunea pentru păcate, însă nu i se iartă împreună şi canonul păcatelor. Cu alte cuvinte, păcatele se iartă prin mărturisire, dar certarea pentru păcate rămâne.

2. Rânduiala Rostirii și Păstrarea Păcii Inimii

De aici a ieşit şi proverbul în lume: „De iertat eşti iertat, dar canonul ai de purtat”.

Avem ca pildă certarea Sfântului Proroc David, care a fost iertat de Dumnezeu pentru păcatele lui, dar canonul l-a tras cu vârf şi îndesat. Iertarea a primit-o îndată ce şi-a mărturisit păcatul, când a zis prorocul Natan: „Domnul a ridicat păcatul tău!”, însă certarea [adică canonul] pentru vina păcatului nu s-a iertat. Căci deşi s-a căit şi a primit încredinţarea de la prorocul Natan pentru iertare, totuşi, după aceea, a fost izgonit de la împărăţie de către fiul său Abesalom. Apoi tăierea şi alte mii de rele au venit asupra casei lui David, ca o certare pentru păcatele sale, după cum i-a prorocit însuşi Natan.

3. Textul Rugăciunii și Îndemnul Sfinților Părinți

La fel se întâmplă şi cu cei care îşi mărturisesc păcatele cele grele aşa cum se cuvine: primesc iertare prin rugăciunea preotului, dar rămâne asupra lor certarea pentru păcate (adică canonul). Dacă nu primim certarea în viaţa aceasta, atunci o luăm veşnic pe lumea cealaltă. Sfântul Proroc David a primit cu bucurie certarea cea vremelnică ca să scape de cea veşnică, pentru aceasta zice la Psaltire: „De certat m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat!”.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, „Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine...”, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 412)

4. Întrebări Frecvente privind Rugăciunea (FAQ)

Care este mesajul central din De ce uneori primim canon după spovedanie??
Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.
Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc?
Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.

Vă invităm să aprofundați și colecțiile de Viețile Sfinților (Sinaxar), Acatiste de Rugăciune sau Rugăciuni la Toată Trebuința.

☦ Sinaxar & Viața Sfântului

Descoperă Viața și Nevoințele Sfântului

Cunoaște minunile, ostenelile și biruința prin credință a sfântului căruia tocmai i-ai înălțat rugăciunea.

📖 De ce Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca este zugrăvită, uneori, alături de Sfântul Cuvios Alexie?: Viața, Nevoințele și Pomenirea în Sinaxar

☦ Fresce, Icoane și Fotografii Asociate

☦

Întrebări Frecvente & Rânduieli Duhovnicești

❓ Care este mesajul central din De ce uneori primim canon după spovedanie?? ▾

Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.

❓ Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc? ▾

Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.