📖 Lectură: 3 min

O viață de slujire și credincioșie: Preoteasa Bârzu Ștefania a trecut la Domnul la aproape 106 ani

O viață de slujire și credincioșie: Preoteasa Bârzu Ștefania a trecut la Domnul la aproape 106 ani oferă o perspectivă profundă de învățătură și zidire sufletească din tezaurul Bisericii Ortodoxe. Deslușind tainele Sfintei Tradiții patristice, acest cuvânt este un îndreptar prețios pentru luminarea minții și mântuirea sufletului în viața de zi cu zi.
☦ Informații și Repere Duhovnicești
Secțiune Canonică Articole Duhovnicești
Timp Estimat Lectură 3 minute
Tradiție Bisericească Tradiția Patristică a Bisericii Răsăritene
Folos Duhovnicesc Deslușirea dreptei credințe și povățuire spre fapte bune

1. Înțelesul Duhovnicesc și Tâlcuirea Dreptei Credințe

În dimineața zilei de 17 februarie, o vrednică slujitoare a Bisericii și a școlii românești, preoteasa Ștefania Bârzu, a fost chemată de Domnul la odihna cea veșnică, la venerabila vârstă de aproape 106 ani, după o viață îndelungată, trăită în lumină, răbdare și jertfelnicie.

S-a născut la 6 martie 1920, în satul Vârnav, comuna Pomârla, într-o familie numeroasă, cu nouă copii, primind din casa părintească temelia credinței și a rânduielii creștine. Atmosfera de solidaritate și hărnicie în care a crescut i-a modelat întreaga viață, învățând-o să poarte cu demnitate atât bucuriile, cât și încercările.

A ales calea învățământului și, timp de peste 35 de ani, a fost învățătoare în satul Hilișeu-Crișan. Generații întregi de copii au deprins de la dânsa nu doar tainele scrisului și cititului, ci și dragostea de Dumnezeu, respectul față de oameni și simțul datoriei. Pentru foștii elevi a rămas mereu „doamna învățătoare” – blândă, dreaptă și luminoasă.

2. Învățăturile Sfinților Părinți și Cuvinte de Zidire

Și-a unit viața cu părintele Teodor Bârzu, originar din Târnauca, ținutul Herței, care a slujit cu devotament comunitatea ca paroh vreme de peste o jumătate de secol, până la mutarea sa la Domnul, în anul 1993. În tainica și adesea nevăzuta lucrare a preotesei s-a aflat sprijinul statornic al slujirii pastorale: rugăciune, sfat bun, primire caldă pentru toți cei care treceau pragul casei parohiale.

Împreună cu părintele Teodor, s-a bucurat de aleasă prețuire din partea enoriașilor din Hilișeu-Crișan, dar și a credincioșilor din Corjeuți, unde era cunoscută pentru blândețea, înțelepciunea și spiritul său jertfelnic. Cei doi soți au lucrat în deplină armonie, implicându-se în numeroase activități culturale și educative, susținând cu statornicie păstrarea tradițiilor, a portului popular și a obiceiurilor strămoșești, pe care le considerau parte vie a identității și credinței neamului. Prin aceste inițiative, au contribuit nu doar la viața liturgică a comunității, ci și la întărirea conștiinței culturale și spirituale a oamenilor locului.

Familia lor a fost binecuvântată cu doi fii, Radu și Aurel. Plecarea la Domnul a fiului Radu, în urmă cu 13 ani, a fost o grea încercare, purtată însă cu nădejde creștină. Aurel, inginer de profesie, i-a rămas aproape cu dragoste filială, îngrijind-o cu devotament, mai ales în anii din urmă, când povara vârstei s-a făcut tot mai simțită. În anul 2010, s-a mutat la cele veșnice și ultima dintre surorile sale, încheindu-se astfel o întreagă generație.

Ultimii ani ai vieții au fost marcați de suferință și neputințe trupești, pierzându-și vederea, dar nu și limpezimea sufletului. A primit această cruce cu răbdare și smerenie, întărindu-se în rugăciune și recunoștință pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu.

3. Povățuiri Practice pentru Viața Creștină de Zi cu Zi

Cei care au cunoscut-o își amintesc de o femeie a tăcerii roditoare, a bunătății discrete și a credinței neclintite. Nu a căutat niciodată să iasă în față, dar a luminat prin prezența sa, prin cuvânt cumpătat și prin exemplul unei vieți trăite în rânduială creștină.

Trupul neînsuflețit este depus la locuința sa din Dorohoi, unde cei care au cunoscut-o și au prețuit-o pot aduce un ultim omagiu. Slujba înmormântării va avea loc la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, în rugăciunea Bisericii pentru odihna sufletului său.

Chipul preotesei Ștefania rămâne în memoria comunității ca o pildă de slujire tăcută, de fidelitate față de familie, școală și Biserică – o viață așezată sub semnul credinței și al dăruirii.

Dumnezeu să o odihnească în pace și să o așeze în ceata drepților!

4. Întrebări Frecvente și Lămuriri Duhovnicești (FAQ)

Care este mesajul central din O viață de slujire și credincioșie: Preoteasa Bârzu Ștefania a trecut la Domnul la aproape 106 ani?
Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.
Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc?
Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.

Vă invităm să aprofundați și colecțiile de Viețile Sfinților (Sinaxar), Acatiste de Rugăciune sau Rugăciuni la Toată Trebuința.

☦

Întrebări Frecvente & Rânduieli Duhovnicești

❓ Care este mesajul central din O viață de slujire și credincioșie: Preoteasa Bârzu Ștefania a trecut la Domnul la aproape 106 ani? ▾

Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.

❓ Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc? ▾

Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.