📖 Lectură: 2 min

Monahul Mina Diaconescu – prieten iubit al lui Dumnezeu, al oamenilor și al păsărilor cerului

Monahul Mina Diaconescu – prieten iubit al lui Dumnezeu, al oamenilor și al păsărilor cerului oferă o perspectivă profundă de învățătură și zidire sufletească din tezaurul Bisericii Ortodoxe. Deslușind tainele Sfintei Tradiții patristice, acest cuvânt este un îndreptar prețios pentru luminarea minții și mântuirea sufletului în viața de zi cu zi.
☦ Informații și Repere Duhovnicești
Secțiune Canonică Articole Duhovnicești
Timp Estimat Lectură 2 minute
Tradiție Bisericească Tradiția Patristică a Bisericii Răsăritene
Folos Duhovnicesc Deslușirea dreptei credințe și povățuire spre fapte bune

1. Înțelesul Duhovnicesc și Tâlcuirea Dreptei Credințe

Monahul Mina Diaconescu, de la Mănăstirea Turnu (1856-1936)

Acest cuvios călugăr era din comuna Berislăveşti (Vâlcea). În tinereţe a fost căsătorit şi a avut copii. Apoi, rânduindu-i la casele lor, s-a călugărit în Mănăstirea Turnu. Aici, fiind luminat de Dumnezeu, a deprins bine tipicul şi cântarea bisericească, ajungând cântăreţ vestit în Mănăstirea Turnu.

Timp de 25 de ani, părintele Mina a împodobit Biserica Domnului şi sfintele slujbe cu cântările şi cu dragostea sa. Căci era nelipsit ziua şi noaptea de la strană şi împlinea cu sfinţenie datoriile călugăreşti. În timpul liber făcea ascultare la moara mănăstirii în tăcere şi rugăciune. Obişnuia încă părintele Mina să dea de mâncare la păsările cerului. Zilnic scotea pe cerdacul chiliei resturi de pâine şi boabe de la moară şi se adunau în jurul lui tot felul de păsări din pădure. Unele mâncau chiar din mâinile lui. Părintele Mina era foarte iubit de oameni şi de păsări pentru bunătatea lui.

2. Învățăturile Sfinților Părinți și Cuvinte de Zidire

În anul 1936, la praznicul Floriilor, a intrat bătrânul în trapeză şi, îngenunchind în faţa stareţului, a zis cu lacrimi:

– Părinţilor, iertaţi-mă de tot ce v-am greşit că eu de acum mă duc. Mă cheamă Dumnezeu!

– Ba nu, părinte Mina, ai să mai trăieşti să cânţi axionul Sfintei Învieri!

3. Povățuiri Practice pentru Viața Creștină de Zi cu Zi

– Nu, părinte stareţ, mă cheamă Dumnezeu. Nu mai pot rămâne! Iertaţi-mă pe mine, păcătosul, şi nu mă uitaţi la Sfânta Liturghie.

Deci, plecând la chilie, după o zi, părintele Mina a adormit în pace cu rugăciunea pe buze. Apoi, timp de câteva săptămâni, păsările din pădure se adunau pe cerdacul chiliei şi ciripeau cu tristeţe. De aici zburau în stol la mormântul bătrânului şi iarăşi ciripeau. Apoi se odihneau pe braţele crucii şi se întorceau în pădure.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 531 - 532)

4. Întrebări Frecvente și Lămuriri Duhovnicești (FAQ)

Care este mesajul central din Monahul Mina Diaconescu – prieten iubit al lui Dumnezeu, al oamenilor și al păsărilor cerului?
Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.
Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc?
Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.

Vă invităm să aprofundați și colecțiile de Viețile Sfinților (Sinaxar), Acatiste de Rugăciune sau Rugăciuni la Toată Trebuința.

☦ Rânduială de Rugăciune Recomandată

Rostește Acatistul și Închină-te Sfântului

Încheie lectura vieții sfântului cu rânduiala curată a acatistului său grabnic ajutător și făcător de minuni.

📖 Monahul Ilarion Radu – milostiv paracliser și părinte sufletesc al elevilor și studenților

☦ Fresce, Icoane și Fotografii Asociate

☦

Întrebări Frecvente & Rânduieli Duhovnicești

❓ Care este mesajul central din Monahul Mina Diaconescu – prieten iubit al lui Dumnezeu, al oamenilor și al păsărilor cerului? ▾

Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.

❓ Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc? ▾

Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.