📖 Lectură: 3 min

Manifestări religioase, culturale şi pastorale dedicate Duminicii Mironosiţelor

Manifestări religioase, culturale şi pastorale dedicate Duminicii Mironosiţelor oferă o perspectivă profundă de învățătură și zidire sufletească din tezaurul Bisericii Ortodoxe. Deslușind tainele Sfintei Tradiții patristice, acest cuvânt este un îndreptar prețios pentru luminarea minții și mântuirea sufletului în viața de zi cu zi.
☦ Informații și Repere Duhovnicești
Secțiune Canonică Articole Duhovnicești
Timp Estimat Lectură 3 minute
Tradiție Bisericească Tradiția Patristică a Bisericii Răsăritene
Folos Duhovnicesc Deslușirea dreptei credințe și povățuire spre fapte bune

1. Înțelesul Duhovnicesc și Tâlcuirea Dreptei Credințe

În sala de festivităţi a Primăriei Sascut a avut loc luni, 30 aprilie, întâlnirea anuală a doamnelor preotese din cadrul Protoieriei Sascut. Derulată cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, întrunirea a fost dedicată Duminicii Mironosiţelor. În debutul manifestării, părintele Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, a adresat un cuvânt de bun venit, apoi a urmat susţinerea referatului „Rolul femeii în prevenirea şi alinarea suferinţei“, de către doamna preoteasă Simona Popa din parohia Valea-Seacă 2. Tema prezentată a subliniat faptul că suferinţa dezvoltă, în sufletul celui ce este expus unei astfel de încercări, trei virtuţi: smerenia, pentru că atunci când eşti în suferinţă vezi cât eşti de mic şi neputincios în faţa încercărilor vieţii, răbdarea, fiindcă văzând suferinţa prin care treci îţi aduci aminte de cuvântul Mântuitorului care a răbdat suferinţa fără a cârti şi a spus „Prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre“, şi mila creştină, pentru că doar cel ce a suferit, cunoscând ce înseamnă acest lucru, poate înţelege cel mai bine pe cel ce trece prin această încercare. Părintele protopop Ioan Negoiţă a subliniat rolul pe care femeia l-a jucat şi îl joacă în prevenirea şi alinarea suferinţei.

2. Învățăturile Sfinților Părinți și Cuvinte de Zidire

Slujbă arhierească la Oneşti

PS Ioachim Băcăuanul a oficiat duminică, 29 aprilie, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Maria Magdalena“ din Oneşti. La slujba din sfântul lăcaş, care este copie a Mănăstirii Putna din judeţul Suceava, au participat, pe lângă oficialităţile locale, peste 500 de credincioşi. „Sfânta Liturghie a fost trăită în mod deosebit de către toţi credincioşii, dar în mod special de creştinele Bisericii noastre. Prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul a fost de mare folos pentru noi toţi, mai ales că a adresat un cuvânt de zidire sufletească în care a făcut referire la femeile mironosiţe şi în mod special la Sfânta Maria Magdalena. Preasfinţia Sa a făcut o legătură între calităţile, virtuţile Sfintei Maria Magdalena şi virtuţile pe care ar trebui să definească viaţa creştinelor Bisericii noastre“, a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, care a adăugat că Liturghia arhierească a fost împodobită de un sobor numeros de preoţi.

3. Povățuiri Practice pentru Viața Creștină de Zi cu Zi

Duminica Mironosiţelor, la Mănăstirea Copou

O sărbătoare deosebită a fost duminică la Mănăstirea Copou din Iaşi. Aşezarea monahală care şi-a serbat al doilea hram a fost loc de rugăciune pentru mulţi credincioşi. Numeroase credincioase din Iaşi au dorit să cinstească ziua femeii creştine în Biserica cu hramurile „Sfinţii Atanasie şi Chiril“ şi „Duminica Mironosiţelor“ a aşezării monahale. „Am venit la hramul Mănăstirii Copou pentru a mă încărca duhovniceşte şi pentru a fi aproape de Dumnezeu. Această sărbătoare este atât de însemnată pentru noi, femeile, şi consider că suntem datoare să cinstim ziua de astăzi (n.r. duminică, 29 aprilie). Pentru a fi pelerini pe calea vieţii, trebuie să urmăm modelul femeilor mironosiţe, să ne rugăm Maicii Domnului şi Domnului Hristos. Mă bucur că am venit în Duminica Mironosiţelor în acest colţ de rai binecuvântat de Dumnezeu cu linişte“, a spus Elena, o credincioasă din parohia „Sfântul Nectarie“ din Iaşi. La finalul Sfintei Liturghii, arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, a transmis obştii de maici, păstorită de stavrofora Magdalena Vrânceanu, stareţa Mănăstirii Copou, şi credincioşilor binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

4. Întrebări Frecvente și Lămuriri Duhovnicești (FAQ)

Care este mesajul central din Manifestări religioase, culturale şi pastorale dedicate Duminicii Mironosiţelor?
Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.
Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc?
Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.

Vă invităm să aprofundați și colecțiile de Viețile Sfinților (Sinaxar), Acatiste de Rugăciune sau Rugăciuni la Toată Trebuința.

☦ Rânduială de Rugăciune Recomandată

Rostește Acatistul și Închină-te Sfântului

Încheie lectura vieții sfântului cu rânduiala curată a acatistului său grabnic ajutător și făcător de minuni.

📖 110 ani de la deschiderea frontului de la Oituz, comemorați prin rugăciune și manifestări dedicate familiei creștine: Rugăciune Puternică de Folos Sufletesc

☦ Fresce, Icoane și Fotografii Asociate

☦

Întrebări Frecvente & Rânduieli Duhovnicești

❓ Care este mesajul central din Manifestări religioase, culturale şi pastorale dedicate Duminicii Mironosiţelor? ▾

Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.

❓ Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc? ▾

Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.