📖 Lectură: 2 min

Mâncăm prăjituri, dar suntem invidioși pe turta de mălai

Mâncăm prăjituri, dar suntem invidioși pe turta de mălai oferă o perspectivă profundă de învățătură și zidire sufletească din tezaurul Bisericii Ortodoxe. Deslușind tainele Sfintei Tradiții patristice, acest cuvânt este un îndreptar prețios pentru luminarea minții și mântuirea sufletului în viața de zi cu zi.
☦ Informații și Repere Duhovnicești
Secțiune Canonică Articole Duhovnicești
Timp Estimat Lectură 2 minute
Tradiție Bisericească Tradiția Patristică a Bisericii Răsăritene
Folos Duhovnicesc Deslușirea dreptei credințe și povățuire spre fapte bune

1. Înțelesul Duhovnicesc și Tâlcuirea Dreptei Credințe

– Gheronda, eu le invidiez pe unele maici, pentru că au daruri pe care eu nu le am.

2. Învățăturile Sfinților Părinți și Cuvinte de Zidire

– Ţi-a dat şi ţie Dumnezeu atâtea daruri, iar tu invidiezi darurile celorlalţi?... Îmi aminteşti de fata unui cofetar din Konita. Tatăl ei îi dădea în fiecare zi o bucăţică de prăjitură, ca să nu mănânce dintr-o bucată mai mare, dar ea îi vedea pe copiii de la şcoală mâncând câte o bucată mare de turtă de mălai şi îi invidia. „Ce bucată mare mănâncă ăştia! Mie tatăl meu îmi dă doar o bucăţică”. Poftea turta pe care o mâncau ceilalţi copii, în timp ce ea avea acasă o întreagă cofetărie şi mânca prăjituri! Vreau să spun că nici tu nu preţuieşti marile daruri pe care ţi le-a dat Dumnezeu, ci vezi numai darurile celorlalţi şi îi invidiezi.

Să nu fim nemulțumitori față de Dumnezeu, Părintele nostru cel Bun, Care a înzestrat toate făpturile Sale cu diferite daruri, căci el ştie de ce anume are trebuinţă fiecare, ca să nu se vatăme. Însă noi de multe ori facem precum copiii mici şi ne plângem că nu ne-a dat şi nouă Părintele un franc sau doi, aşa cum a dat fraţilor noştri, în timp ce nouă ne-a dat o bancnotă de o sută. Ne gândim că ceea ce ne-a dat nouă este un nimic, fiindcă luăm bancnota drept o simplă hârtie şi ne lăsăm impresionaţi de bănuţul de un franc sau de doi franci pe care l-a dat fraţilor noştri.

3. Povățuiri Practice pentru Viața Creștină de Zi cu Zi

Şi astfel începem să plângem şi să ne arătăm indignaţi faţă de Bunul nostru Părinte.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 122)

4. Întrebări Frecvente și Lămuriri Duhovnicești (FAQ)

Care este mesajul central din Mâncăm prăjituri, dar suntem invidioși pe turta de mălai?
Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.
Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc?
Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.

Vă invităm să aprofundați și colecțiile de Viețile Sfinților (Sinaxar), Acatiste de Rugăciune sau Rugăciuni la Toată Trebuința.

☦ Fresce, Icoane și Fotografii Asociate

☦

Întrebări Frecvente & Rânduieli Duhovnicești

❓ Care este mesajul central din Mâncăm prăjituri, dar suntem invidioși pe turta de mălai? ▾

Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.

❓ Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc? ▾

Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.