📖 Lectură: 1 min

Comunicarea dintre soți dezvoltă dragostea și comuniunea

Comunicarea dintre soți dezvoltă dragostea și comuniunea oferă o perspectivă profundă de învățătură și zidire sufletească din tezaurul Bisericii Ortodoxe. Deslușind tainele Sfintei Tradiții patristice, acest cuvânt este un îndreptar prețios pentru luminarea minții și mântuirea sufletului în viața de zi cu zi.
☦ Informații și Repere Duhovnicești
Secțiune Canonică Articole Duhovnicești
Timp Estimat Lectură 1 minute
Tradiție Bisericească Tradiția Patristică a Bisericii Răsăritene
Folos Duhovnicesc Deslușirea dreptei credințe și povățuire spre fapte bune

1. Înțelesul Duhovnicesc și Tâlcuirea Dreptei Credințe

Desigur, unul dintre factorii cei mai importanţi care cimentează căsătoria, familia, este comunicarea dintre soţi. Dacă soţul şi soţia comunică puţin unul cu celălalt, în scurtă vreme nu vor mai avea mare lucru în comun şi îi va lega numai obişnuinţa vieţii de familie.

2. Învățăturile Sfinților Părinți și Cuvinte de Zidire

Uneori poţi să auzi de la soţi că nu comunică decât puţin, că interesele şi hobby-urile lor nu coincid, că au puţine lucruri în comun, că aproape nu au teme comune de discutat – însă comunitatea de interese apare tocmai în cadrul comunicării, când manifestăm interes sincer faţă de celălalt şi în cursul discuţiei aflăm care sunt interesele lui, preocupările care-i umplu viaţa.

Soţul şi soţia sunt oameni între care există cea mai mare apropiere posibilă, iar ei nu trebuie să fie unul pentru celălalt terra incognita... Or, să afli ceva nou despre celălalt, să îi devii mai apropiat, poţi doar comunicând cu el. Avem de-a face cu un fel de cerc vicios: dacă soţii vor să aibă comunitate de interese, trebuie să comunice; ca să comunice, trebuie să aibă teme de discuţie şi interese comune.

3. Povățuiri Practice pentru Viața Creștină de Zi cu Zi

Aşadar, trebuie să ne interesăm mai mult de jumătatea noastră. Nu o dată m-am convins din proprie experienţă şi din exemplul altor familii că această comunitate de interese şi teme de discuţie apare de-a lungul vieţii conjugale, deşi, bineînţeles, este foarte bine dacă între cei doi există încă dinainte de căsătorie interese comune, o sferă de comunicare comună.

(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 99-100)

4. Întrebări Frecvente și Lămuriri Duhovnicești (FAQ)

Care este mesajul central din Comunicarea dintre soți dezvoltă dragostea și comuniunea?
Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.
Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc?
Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.

Vă invităm să aprofundați și colecțiile de Viețile Sfinților (Sinaxar), Acatiste de Rugăciune sau Rugăciuni la Toată Trebuința.

☦ Rânduială de Rugăciune Recomandată

Rostește Acatistul și Închină-te Sfântului

Încheie lectura vieții sfântului cu rânduiala curată a acatistului său grabnic ajutător și făcător de minuni.

📖 Cele mai bune metode de dezvoltare a copiilor sunt comunicarea și jocul

☦ Fresce, Icoane și Fotografii Asociate

☦

Întrebări Frecvente & Rânduieli Duhovnicești

❓ Care este mesajul central din Comunicarea dintre soți dezvoltă dragostea și comuniunea? ▾

Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.

❓ Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc? ▾

Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.