Căsătoria cu cei de altă credință

1. Înțelesul Duhovnicesc și Tâlcuirea Dreptei Credințe

Potrivit învăţăturii de credinţă a Bisericii noastre, nu se admit căsătoriile mixte. Singura condiţie pentru a se admite o astfel de cununie este de a trece la ortodoxie cel ce este de altă credinţă. Canoanele Sf. Părinţi aşa spun: „Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege cu femeie eretică, şi nici femeia ortodoxă să nu se unească cu un bărbat eretic de s-ar fi făcut această unire să se desfacă” (can. 72 Sin. V-VI Ecumenic). De ce nu se admit cununiile cu cei de altă credinţă? Deoarece, aceştia nu cred în Sfintele Taine, cu excepţia catolicilor, şi necrezând în sfintele taine, sfintele taine devin invalide iar cununia nu este valabilă sau validă. Nefiind validă, cei doi rămân necununaţi în faţa lui Dumnezeu şi cad între cei nelegiuiţi, cu toate că li s-a săvârşit rânduiala tipiconală a cununiei. Săvârşirea sfintelor taine sunt lucrătoare indiferent de vrednicia sau de nevrednicia preotului slujitor. Această condiţie nu este valabilă și în cazul primitorilor, cum este în cazul nostru primirea tainei Sf. Cununii. Dacă primitorii nu îndeplinesc condiţiile ce le impun canonicitatea Sf. Bisericii, taina nu este valabilă sau validă. Abaterea de la condiţiile canonice, în anumite situaţii poate fi admisă dacă la baza ei stă dispensa sau pogorământul episcopului. Fără acest pogorământ preotul să nu îndrăznească de a dezlega cu de la sine putere ce au legat Sfinţii Părinţi, pentru că rămâne legat cu lanţurile neascultării şi el şi cei ce primesc de la el săvârşirea tainei. Deci, condiţia ar fi ca cel ce nu este ortodox să treacă mai întâi la ortodoxie, şi apoi să primească taina Cununiei. În ceea ce priveşte cununia cu un catolic sau un stilist, să se întrebe episcopul. (...)

2. Învățăturile Sfinților Părinți și Cuvinte de Zidire

Sunt şi cazuri în unele zone ale ţării mai ales în partea Banatului şi Ardealului, unde doi de diferite credinţe convieţuiesc, cununaţi la Biserica Ortodoxă, cu condiţia de a respecta fiecare credinţa celuilalt. Acest mod de convieţuire depinde de educaţia şi creşterea lor, de bunul simţ. Este bazat pe bunul simţ şi respectul reciproc. Soţia respectă credinţa soţului şi invers. Aceasta nu este o unire bazată pe unirea de credinţă, ci pe toleranţă. Copiii rezultaţi din această unire, nu vor fi credincioşi nici credinţei mamei şi nici ai tatălui. Educaţia lor religioasă va fi una nedefinită şi nu vor şti unde este adevărul de credință și cum se vor mântui. Vor fi dezrădăcinați în convingerile lor religioase. În cazul în care acel sectar, protestant, musulman, păgân, devine un convins și bun ortodox, cazuri cam rare, este un câștig atât pentru Biserică cât și pentru acea familie, că s-a câștigat un suflet, iar cununia rămâne validă.

3. Povățuiri Practice pentru Viața Creștină de Zi cu Zi

(Pr. Ilarion Argatu, Despre căsătorie, Editura Mila Creștină, Fălticeni, 2007)

4. Întrebări Frecvente și Lămuriri Duhovnicești (FAQ)