📖 Lectură: 2 min

Atenția mea trebuie să fie la faptele și gândurile mele, nu la păcatele celorlalți

Atenția mea trebuie să fie la faptele și gândurile mele, nu la păcatele celorlalți oferă o perspectivă profundă de învățătură și zidire sufletească din tezaurul Bisericii Ortodoxe. Deslușind tainele Sfintei Tradiții patristice, acest cuvânt este un îndreptar prețios pentru luminarea minții și mântuirea sufletului în viața de zi cu zi.
☦ Informații și Repere Duhovnicești
Secțiune Canonică Articole Duhovnicești
Timp Estimat Lectură 2 minute
Tradiție Bisericească Tradiția Patristică a Bisericii Răsăritene
Folos Duhovnicesc Deslușirea dreptei credințe și povățuire spre fapte bune

1. Înțelesul Duhovnicesc și Tâlcuirea Dreptei Credințe

Să ne întoarcem limba către vorba bună și să ne îngrijim în fiecare zi de viața noastră, și să nu ne mai îngăduim a judeca viața altora ca și cum am ști cu exactitate tainele lor, ci să ne judecăm păcatele noastre. Fiindcă așa vom putea scăpa și de focul gheenei. Căci după cum cei care iscodesc relele altora nu și le judecă pe ale lor, așa și cei care se tem să tragă cu ochiul la viețuirea altora vor avea multă grijă de greșelile lor. Iar cei care vor cugeta mereu la răutățile lor și le vor osândi în fiecare zi, neîndreptățindu-se pe ei înșiși, Îl vor avea blând în ziua Judecății pe Judecător. Și acest lucru l-a spus lămurit Pavel: „Dacă ne-am judeca pe noi înșine, nu am mai fi judecați de Domnul” (I Corinteni 11, 31).

2. Învățăturile Sfinților Părinți și Cuvinte de Zidire

Așadar, ca să scăpăm de Judecata aceea, să lăsăm toate ale celorlalți și să ne îngrijim de viața noastră; să pedepsim gândurile ce ne conving să păcătuim, să ne străpungem conștiința și să ne cerem socoteală pentru cele înfăptuite de noi. Căci astfel vom putea și să facem ușoară povara păcatelor noastre, și să ne bucurăm de multă iertare, și să petrecem viața aceasta cu bucurie, și să avem parte de bunătățile ce au să fie, cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care și cu Care Tatălui și Duhului Sfânt Se cuvine slavă în vecii vecilor. Amin.

3. Povățuiri Practice pentru Viața Creștină de Zi cu Zi

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale. Omilii la căsătorie, traducere din limba greacă veche de Părintele Marcel Hancheș, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 84)

4. Întrebări Frecvente și Lămuriri Duhovnicești (FAQ)

Care este mesajul central din Atenția mea trebuie să fie la faptele și gândurile mele, nu la păcatele celorlalți?
Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.
Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc?
Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.

Vă invităm să aprofundați și colecțiile de Viețile Sfinților (Sinaxar), Acatiste de Rugăciune sau Rugăciuni la Toată Trebuința.

☦ Fresce, Icoane și Fotografii Asociate

☦

Întrebări Frecvente & Rânduieli Duhovnicești

❓ Care este mesajul central din Atenția mea trebuie să fie la faptele și gândurile mele, nu la păcatele celorlalți? ▾

Învățătura ne îndeamnă la trezvie duhovnicească, dragoste curată față de aproapele și aprofundarea rugăciunii în viața de zi cu zi.

❓ Cum putem pune în practică acest îndemn duhovnicesc? ▾

Prin participarea la Sfânta Liturghie, deasa spovedanie, cercetarea Scripturii și fapte bune săvârșite cu smerenie.