1. Însemnătatea Duhovnicească și Tradiția Acatistului
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist
Evlavioșii tăi părinți au implorat cerul să le acorde binecuvântarea unui copil. Dar când ai venit pe lume, dezamăgit că nu are un băiat și că ești oarbă, tatăl tău te-a considerat drept un blestem și te-a alungat, făcându-ne să strigăm către Dumnezeu: Bucură-te, Sfântă Otilia, prin care Hristos ne dă vindecarea!
Pentru a nu provoca furia tatălui tău, ai încetat să exiști în lumea dimprejurul lui. Și cum se vorbea de această misterioasă fetiță nobilă pe care o creștea o prietenă a mamei tale, aceasta a trebuit să se resemneze îndepărtându-te și mai mult și să te încredințeze lui Dumnezeu, Căruia Îi strigăm: Aliluia!
Din frageda ta vârstă ai fost educată în credință. Lipsită de lumina ochilor, ai primit din abundență lumina cerească, venită în lume spre a salva pe păcătoșii care recunoscători strigă către Dumnezeu: Aliluia!
Episcopul Erhard (Sfântul Erhard) din Regensburg a avut într-o zi o viziune. Dumnezeu îi cerea să meargă la Mănăstirea din Baume pentru a boteza acolo o slujitoare a lui Hristos oarbă și să îi dea numele de Otilia ca să-și dobândească vederea și să strige: Aliluia!
Hidulphe, fratele episcopului Erhard, luând parte la minune, a mers să anunțe vestea cea bună tatălui tău. Începând să-i fie rușine la amintirea josniciei sale, acesta nu a vrut nicicum să te aducă înapoi, ci te-a lăsat să te întărești în virtute, exclamând către Dumnezeu: Aliluia!
2. Rânduiala Liturgică și Tâlcuirea Textului
Dumnezeu binecuvântase pe tatăl tău dăruindu-i patru fii și o altă fiică. Auzind vorbindu-se de Hugues, fratele tău, ai vrut să îl cunoști și i-ai scris să mijlocească la tatăl vostru ca să accepte întoarcerea ta. Recunoscând marea ta gingășie și înălțare spirituală, Hugues a acceptat, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Când te-a văzut, tatăl tău s-a enervat, lovindu-l pe fratele tău pentru neascultare. Dar tu te-ai aruncat la picioarele lui și i-ai sărutat mâinile. Îmbrățișându-te, acesta a uitat de mânie și te-a primit, iar inima ta a cântat către Dumnezeu: Aliluia!
Tatăl tău a dorit să îți procure prin căsătorie bogăția acestei lumi. Conștientă de planurile sale, tu ai refuzat nunta căci năzuiai la sfânta singurătate a monahismului. Însă tatăl tău nu a vrut deloc să audă despre chemarea de la Baume care răsuna în inima ta. Iar tu ai suportat încercarea în rugăciune, strigând către Dumnezeu în lacrimi: Aliluia!
Neputându-ți zdrobi hotărârea, tatăl tău ți-a acceptat vocația sfântă. Ți-a oferit un castel unde tu să poți organiza, așa cum știai mai bine, o mănăstire de fecioare care să strige fără încetare către Dumnezeu: Aliluia!
Dorind fără încetare să-ți amintești de Sfânta Treime, ai plantat trei tei aproape de mănăstirea ta. Ai dedicat bisericile și capelele tale Maicii Domnului, Sfintei și de viață dătătoare Cruci și Sfântului Ioan Botezătorul, înălțându-ți spre Dumnezeu vocea sfântă pentru a zice: Aliluia!
Ducând o viață de asceză dură, îți petreceai nopțile în privegheri în genunchi, îngăduindu-ți odihna doar pe o blană de urs netăbăcită. Trăind această viață dură, ai vrut să îndulcești traiul pelerinilor de la lăcășurile de închinăciune din vecinătate. Ai construit pentru ei casă de oaspeți și o biserică dedicată Sfântului Nicolae. Pentru aceasta, aduceau mulțumiri lui Dumnezeu zicând: Aliluia!
3. Folosul Sufletesc și Povățuirea Sfinților Părinți
Fără întrerupere ai îngrijit cu iubire bolnavii și chiar ai îmbrățișat un lepros din fața căruia te dăduseși inițial la o parte. Găsind pe cale un rănit și neavând apă, ai lovit o stâncă și credința ta în Hristos a făcut să țâșnească apă. În fața încrederii tale imense în Dumnezeu, Îi strigăm Lui: Aliluia!
Ai cunoscut ora adormirii tale și ai anunțat-o surorilor din mănăstire. Rugându-se pentru tine, au văzut un înger aducându-ți Sfânta Împărtășanie, iar în ziua în care era prăznuită Sfânta Lucia, ai închis ochii pentru a-i deschide în Lumina cerească. Corpul tău a răspândit o mireasmă suavă care a îmbălsămat rugăciunea lor în timp ce-ți cântau: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1
Evlavioșii tăi părinți au implorat cerul să le acorde binecuvântarea unui copil. Dar când ai venit pe lume, dezamăgit că nu are un băiat și că ești oarbă, tatăl tău te-a considerat drept un blestem și te-a alungat, făcându-ne să strigăm către Dumnezeu: Bucură-te, Sfântă Otilia, prin care Hristos ne dă vindecarea!
Rugăciune către Sfânta Otilia
Sfântă Otilia, tu care ai cunoscut din copilărie abandonul și încercările, dar ai trăit din fragedă vârstă în rugăciune și asceză, tu care ai dobândit vederea primind iluminarea sfântă a botezului și care ți-ai dedicat viața alinând mizeria spirituală, materială și fizică a surorilor și fraților tăi, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne dăruiască prin sfintele tale rugăciuni reînnoirea vederii noastre pentru ca ochii noștri, renunțând la păcat, să se nevoiască doar spre contemplarea slavei Sale neprihănite, trupul nostru curățit să fie pus în slujba Sa, mintea și sufletele noastre să fie spălate de păcate, astfel ca și noi să fim vrednici să participăm la venirea Împărăției Sale. Amin!
4. Întrebări Frecvente despre Rânduială (FAQ)
Când se citește Acatistul Sfintei Cuvioase Otilia?
Cum ne pregătim înainte de citirea acatistului?
Care este folosul duhovnicesc al acestui acatist?
Vă invităm să aprofundați și colecțiile de Viețile Sfinților (Sinaxar), Acatiste de Rugăciune sau Rugăciuni la Toată Trebuința.